Ganoderma este un elixir al vieţii disponibil pentru toată lumea

Ganoderma este un elixir al vieţii disponibil pentru toată lumea

Ganoderma – Ganoderma lucidum – sub altă denumire Reishi sau Ling zhi datorită gustului amar nu poate fi consumată în stare crudă, dar decoctul este bun pentru vindecarea sau prevenirea multor boli. Este un antioxidant puternic care ajută efcicient în tratarea cancerului şi a tulburărilor de autoimunitate, iar datorită efectului de curăţarea sângelui şi a ficatului este un detoxifiant excelent. Are proprietăţi adaptogene, ceea ce înseamnă că menţine funcţionarea optimă a sistemului imunitar. Nu e de mirare că este ciuperca cea mai populară în SUA, iar în Orientul Îndepărtat este considerată ca şi elixirul vieţii.

În Orientul Îndepărtat, precum şi în Europa, astfel şi în România este disponibil în pădurile de foioase, pe trunchiul copacilor, se poate recunoaşte uşor după pălăria de tip evantai a ciupercii. Galben, roşu, alb, verde-albăstrui şi violet, interesant, dar culorile indică efectele medicinale ale ciupercii, cel mai eficient fiind ganoderma roşie şi neagră. Deoarece carnea este dură şi foarte amară, în primul rând se consumă tinctura şi decoctul preparat din ea. Dispune de proprietăţi de videcare foarte puternice, de aceea în China este numit ca şi elixirul vieţii şi ciuperca nemuririi. Obţine un rol important în medicina orientală, unde este considerat unul dintre medicamentele cele mai importante, care se poate folosi ca şi tratament aproape pentru orice fel de boală şi este utilizat de mai mult de 4000 de ani.

Detoxifiant şi curăţător de sânge

Datorită conţinutului de germaniu organic, Ganoderma poate să mărească de două ori capacitatea sângelui de a transfera oxigen, care contribuie la eficienţa detoxifierii. De asemenea, triterpeonidele au rol în îmbunătăţirea consumului de oxigen, precum şi în fortificarea ficatului. Substanţele active ajută la fluxul de sânge – chiar şi la nivelul capilarelor – precum şi previn lipirea trombocitelor, prin urmare, Ganoderma este utilizat şi pentru prevenirea bolilor trombotice. Efectul lui antioxidant , conţinutul de polizaharide, întăreşte sistemul imunitar, elimină viruşii, reduce modificările de dispoztiţie şi simptomele cauzate de stres. Ganoderma conţine şi adenozină, care diluează grăsimile găsite în sânge şi în plasma, care ajută detoxifierea. Prin urmare, curăţă venele şi arterele, previne dezvoltarea bolilor cardiovasculare, creşte semnificativ capacitatea inimii. În plus, adenozina echilibrează nivelul de hormoni, reglează funcţiile de digestie, precum şi pH-ul sângelui. Este dovedit ştiinţific faptul că Ganoderma conţine terpenoid care reduce nivelul de colesterol din sânge, ameliorează simptomele alergice cauzate de antigene, iar cu creşterea cantităţii de insulină ţine diabetul sub control.

Este bun şi pentru răceală

Ca şi activatorul sistemului imunitar se poate folosi eficient împotriva răcelii, gripă şi în caz de bronşită, ameliorează oboseala şi astenia, stabilizează nivelul de energie al organismului. Stimulează sistemul nervos, reduce şansa de apariţie a bolii Alzheimer. Ingredientele echivalente cu hidrocortizon au efect puternic anti-inflamator, cu utilizarea ciupercii pot fi evitate efectele secundare cauzate de steroizi.

Ganoderma poate fi folosit pentru mici leziuni ale pielii, pentru înţepături cauzate de insecte, precum şi pentru oprirea sângerării.

Este o armă eficientă împotriva cancerului

Deoarece Ganoderma reglează şi întăreşte sistemul imunitar, precum şi printre componenţii săi pot fi găsite antioxidanţi în cantităţi mari care leagă radicalii liberi, poate fi folosit împotriva cancerului. Cu toate acestea, Ganoderma ajută la menţinerea echilibrului metabolismului şi facilitează sinteza acizilor nucleici ai proteinelor, aceste proprietăţi contribuie în mare măsură pentru a combate cancerul, precum şi pentru a preveni formării tumoarelor. În Asia, de asemenea, este folosit în cazul tumoarelor, pe când medicina de vest foloseşte ciuperca în primul rând ca şi tratament adjuvant pentru eliminarea cancerului de prostată. Pentru a obţine rezultate mai bune, este recomandat folosirea împreună cu vitamina C.

Ganoderma poate fi utilizată pe termen lung, nu sunt reacţii adverse. În cazuri rare – în prima parte a curei – poate cauza ameţeli, indigestie, dureri osoase. Aceste simptome neplăcute se ameliorează foarte repede, iar cu aport de vitamina C se elimină de tot.

Ciuperca Kombucha este ficientşi împotriva cancerului 102

Denumirea comună este ciuperca Kombucha, cu toate că nu este o ciupercă adevărată, este compusă din trei tipuri de drojdie şi de un grup de bacterii. Ceaiul preparat din ea este un elixir al sănătăţii, care întăreşte sistemul imunitar şi ajută la menţinerea vitalităţii. Este un detoxifiant excelent, contribuie la prevenirea cancerului şi a bolilor de articulaţii, restabileşte flora intestinală, pr...
Citiţi mai departe

Alga Spirulina este un aliment superb 56

Alga Spirulina este unul dintre cele mai concentrate bombe de proteine, care conţine aminoacizii esenţiali pentru organismul uman. De asemenea, proteinele ce conţin sunt uşor digerabile fără fierbere, aproape toată cantitatea este absorbită. Este foarte bogat în vitamina A, B, D, K, precum şi este o sursă de fier şi de acid gamma-linoleic, are efect benefic asupra digestiei, este un detoxifiant ex...
Citiţi mai departe

Sănătos cu ceai verde 53

Puţine lucruri simple în lume cauzează o plăcere atât de mare ca şi un pahar de ceai rece într-o căldură nesuportată, sau o ceaşcă fierbinte în zilele friguroase. Iar dacă alegem ceaiul verde, nu numai că ne revigorează şi ne încălzeşte, dar contribuie şi la sănătatea organismului nostru: Deoarece ceaiul verde este un antioxidant şi detoxifiant perfect, reduce nivelul de colesterol, ajută la preve...
Citiţi mai departe